Cancerul de vezica urinara este una dintre cele mai frecvente forme de cancer; apare mai frecvent in randul barbatilor si afecteaza de obicei varstnicii. Debuteaza adeseori in celulele uroteliale care captusesc interiorul vezicii urinare. Aproximativ 7 din 10 pacienti sunt diagnosticati timpuriu, cand cancerul este tratabil; deoarece poate recidiva este important ca dupa tratament pacientul sa beneficieze timp de cativa ani de teste si investigatii de monitorizare. Tipurile de cancer al vezicii urinare includ: carcinomul cu celule tranzitionale sau urotelial (cea mai des intalnita forma – apare in celulele care captusesc interiorul vezicii urinare), carcinomul cu celule scuamoase (asociat cu iritatia cronica a vezicii urinare), adenocarcinomul (debuteaza in celulele care compun glandele secretoare de mucus din vezica urinara). Sunt si forme de cancer care presupun mai multe tipuri de celule.

Simptomele cancerului de vezica urinara pot include: sange in urina (hematurie), durere la urinare, durere pelviana. De asemenea, persoanele afectate pot sa experimenteze durere de spate si urinare frecventa sau imperioasa, incontinenta urinara, durere in regiunea abdominala.

In ceea ce priveste cauzele de aparitie, cancerul de vezica apare cand celulele din acest organ se dezvolta anormal (prezinta mutatii care le fac sa nu mai poata fi controlate si sa nu moara). Printre cauzele concrete cunoscute se numara: fumat si abuz de tutun, expunere la chimicale, expunere la radiatii, iritatie cronica a mucoasei vezicii urinare, infectii parazitare. Factorii favorizanti pentru dezvoltarea acestui tip de cancer presupun: varsta avansata (peste 40 de ani), rasa (caucazienii au risc mai mare), sexul (barbatii sunt mai predispusi decat femeile), tratament anterior pentru cancer, inflamatie cronica a vezicii urinare, istoric personal sau familial de cancer.

Pentru diagnosticarea cancerului de vezica urinara medicul apeleaza la o serie de teste si proceduri precum: cistoscopie (vizualizeaza structura uretrei si a vezicii urinare pentru semne de boala), biopsie (uneori poate fi vorba despre rezectie transuretrala a tumorilor vezicale), citologie urinara (mostra de urina este analizata la microscop), teste imagistice (tomografie computerizata, urograma intravenoasa sau pielograma retrograda – permit examinarea structurilor tractului urinar). Dupa confirmarea diagnosticului de cancer al vezicii urinare, medicul poate recomanda teste suplimentare pentru a verifica gradul de extindere al acestuia, precum tomografie, RMN, scintigrafie (scanare osoasa), radiografie toracica. Cancerul va fi evaluat in functie de grad, care variaza intre 0 si IV (ultimul stadiu indica raspandirea la ganglionii limfatici sau organe din zone distante ale corpului).
Variantele de tratament depind de o serie de factori, inclusiv de tipul, gradul si stadiul cancerului, care sunt luate in considerare impreuna cu starea generala de sanatate si preferintele de tratament. Astfel, tratamentul poate include: interventie chirurgicala (pentru a exciza tesutul canceros), tratament intravezical cu BCG (bacilul Calmette-Guerin), reconstructie (pentru a crea o noua cale de eliminare a urinei din organism dupa excizia vezicii urinare), chimioterapie sistemica (tratament de prima intentie pentru cazurile in care interventia chirurgicala nu este o optiune), radioterapie (tratamentul de prima intentie unde interventia chirurgicala nu este o optiune sau nu este dorita), imunoterapie (pentru a declansa sistemul imunitar al corpului sa combata celulele canceroase). Sunt situatii in care poate fi recomandata o combinatie intre mai multe abordari de tratament.

Interventia chirurgicala poate imbraca diverse forme. Astfel, poate fi recomandata rezectia transuretrala a tumorii vezicale; chirurgul introduce un cistoscop prin uretra in vezica urinara si indeparteaza tumoarea folosind un instrument special, laser sau fulguratie (arderea electrica). Alta varianta de interventie chirurgicala este cistesctomia radicala si rezectia nodulilor limfatici care presupune excizia intregii vezici urinare si posibil a tesuturilor si organelor adiacente; trebuie efectuata de un urolog chirurg experimentat in chirurgie minim invaziva. Nu in ultimul rand, poate fi necesara diversiunea urinara; cand vezica urinara este eliminata, chirurgul creeaza un nou mod de a scoate urina din corp. Diversiunea urinara poate implica: o urostomie (se efectueaza in timpul cistectomiei radicale) ce presupune extragerea unei mici portiuni din intestin si conectarea la uretere si inserarea unei pungi pentru colectarea urinei, diversiune rectosigmoidala (similara urostomiei dar fara punga, fiind necesar un cateter pentru a goli buzunarul creat de chirurg care va depozita urina) si reconstructia vezicii urinare sau neovezica (implica excizia unei sectiuni din intestin si reconstructia intr-un balon inainte de conectarea sa la uretra).