Rezectia endoscopica a prostatei sau rezectia prostatica transuretrala (TURP) este o procedura chirurgicala care implica excizia unei sectiuni din prostata, imbunatatind semnificativ simptomele asociate maririi acestei glande.
Situatii in care este indicata rezectia prostatica transuretrala
Atunci cand prostata se mareste, aceasta poate imprima presiune asupra vezicii urinare si uretrei, ceea ce poate conduce la simptome precum dificultate in urinare. Astfel, procedura TURP este recomandata de medicul urolog cand marirea prostatei cauzeaza simptome deranjante (moderate-severe) si nu reactioneaza la tratament medicamentos. Iata simptomele care se pot ameliora in urma operatiei: problemele cu urinarea, fluxul slab de urina care nu poate fi bine controlat, nevoia de abtinere a mictiunii, senzatia frecventa de urinare, trezirea frecventa in timpul noptii pentru a urina, senzatia imperioasa de urinare, inabilitatea de golire completa a vezicii urinare, infectii urinare frecvente.
Modul de realizare al interventiei TURP
Inainte de operatie, pacientul trebuie sa opreasca administrarea de medicatie anticoagulanta si analgezice precum aspirina, ibuprofen sau naproxen.
TURP este realizata cu ajutorul unui dispozitiv denumit rezectoscop, ce presupune un tub metalic subtire care contine o camera video usoara si o bucla de sarma. Acesta este introdus in uretra prin varful penisului pana la prostata, fara a exista incizii la nivelul pielii. Bucla de sarma este incalzita cu ajutorul curentului electric si folosita pentru a exciza portiunea din prostata cauzatoare a simptomelor. Apoi un cateter este introdus in uretra pentru a introduce lichid in vezica si a curata resturile de tesut prostatic.
Medicul urolog chirurg va efectua anestezie generala sau spinala in timpul interventiei chirurgicale, care dureaza intre 60-90 minute.
Perioada postoperatorie
Durata de spitalizare este de obicei de 1-2 zile, in functie de evolutia pacientului; este indicat sa fiti transportat de alta persoana de la spital, deoarece nu veti putea conduce. Medicul administreaza de obicei antibiotic postoperator, pentru a preveni riscul de infectii urinare. Cateterul introdus in timpul operatiei va fi extras la un interval de 1-14 zile postoperator (in general este mentinut 24-48 ore, pana scade inflamatia si pacientul poate urina singur). Se intampla adeseori ca pacientul sa observe o senzatie de oboseala timp de 1-2 saptamani dupa operatie, insa este indicat sa nu sofati (pana la o luna), sa nu efectuati efort fizic intens, sa nu ridicati greutati sau sa intretineti relatii intime timp de cateva saptamani (pana la 6 saptamani). De asemenea, este indicat consumul abundent de lichide pentru curatarea vezicii urinare si consumul de alimente cu fibre pentru a evita constipatia; medicul poate prescrie un laxativ usor.
Este normal sa apara dificultati la urinare si hematurie ulterior procedurii TURP; daca aceste simptome nu se amelioreaza, este indicat sa fiti consultat de medicul urolog. Trebuie sa mergeti de urgenta la medic daca nu puteti urina, observati sange rosu aprins sau cheaguri de sange in urina, observati ca urina nu are un aspect mai transparent dupa mai multe lichide consumate si odihna, apare febra (peste 38 grade Celsius).
TURP este in majoritatea cazurilor o interventie sigura, cu risc redus de complicatii. Cu toate acestea, exista barbati care pot pierde abilitatea de a ejacula (orgasm uscat) in timpul contactului sexual sau al masturbarii (ejaculare retrograda). Unii barbati pot dezvolta incontinenta urinara tranzitorie, insa in unele cazuri devine persistenta si necesita tratament asociat. De asemenea, exista si un risc mic de disfunctie erectila, dificultati in urinare si infectii de tract urinar (cu cat cateterul este pozitionat un timp mai indelungat, cu atat creste riscul de infectie). In situatii rare corpul absoarbe o cantitate prea mare din lichidul folosit pentru a spala zona chirurgicala, afectiune cunoscuta drept sindromul post TUR, care poate fi fatal in lipsa tratamentului adecvat (administrarea de medicatie diuretica de catre chirurg).
Pentru programari la consultatii 0763 354 861.