Asa cum specialistii recomanda femeilor sa efectueze regulat auto-examinarea sanilor pentru a depista semne ale cancerului mamar, la fel si barbatii necesita auto-examinare testiculara pentru simptome specifice cancerului testicular. Aceasta forma de cancer nu apare des (categoria de varsta cea mai des afectata este 15-35 de ani), insa poate fi tratabil, mai ales in stadii incipiente.

De retinut ca auto-examinarea este recomandata si barbatilor care au avut deja cancer testicular (risc de 1 din 25) sau sunt sub tratament, deoarece poate sa apara la nivelul celuilalt testicul. De asemenea, barbatii care au testicule necoborate la nastere si cei care sunt infertili sunt expusi unui risc mai ridicat de a dezvolt cancer testicular.

Cum se efectueaza concret procedura de auto-examinare? Aceasta dureaza doar cateva minute si este indicata o data la 4 saptamani, eventual in prima zi din fiecare luna. In primul rand, trebuie sa va obisnuiti cu aspectul, textura si forma testiculelor pentru a putea depista orice anomalie. Caracteristicile testiculelor sanatoase includ:

–              Aspect neted si ferm al testiculului, similar unui ou

–              Marimea testiculului care variaza de la 15 mL pana la 35 mL

–              Un testicul poate fi usor mai mare decat celalalt si atarna de obicei mai jos

–              Nu ar trebui sa existe senzatie de durere sau disconfort cand testiculele si scrotul sunt manipulate cu blandete

Asigurati-va ca scrotul este cald si relaxat; perioada optima de a efectua auto-examinarea este dupa dus sau baie. Poate fi util sa va pozitionati in fata unei oglinzi pentru a putea privi mai bine. Verificati intai un testicul si apoi cel de-al doilea, dand la o parte corpul penisului. Rostogoliti usor testiculul folosind degetele ambelor maini si palpati zona de sub scrot pentru a gasi epididimul; acesta ar trebui sa se simta ca un manunchi de tuburi strans curbate. Umflaturile din epididim tind sa fie chisturi inofensive, avand un aspect neted, spre deosebire de cancer care are un aspect dur si denivelat. Apoi treceti la cel de-al doilea testicul. Procedura nu ar trebui sa fie dureroasa sau inconfortabila.

Iata si simptomele care pot indica cancer testicular in urma auto-examinarii: umflatura nedureroasa (aproximativ 1 din 10 este dureroasa), senzatie de greutate in scrot, durere persistenta la nivelul testiculului afectat. Alte afectiuni non-canceroase care pot afecta testiculele sunt: un chist (acumulare inofensiva de lichid), varicocel (10-15% din barbati dezvolta vene varicoase la nivelul scrotului), hematocel (cheag de sange in urma unei traume sau accidentari la testicul/scrot), epididimo-orhita (infectie a epididimului si/sau testiculului care cauzeaza inflamatie si durere), torsiune testiculara (rasucirea cordonului care ataseaza testiculele de corp), testicule necoborate. Retineti si semnalati medicului orice umflatura localizata pe sau in testicul, modificarea marimii/formei testiculelor, modificarea consistentei/aspectului testiculului.

In final, deoarece cancerul testicular apare relativ rar, nu va ingrijorati pentru orice modificare observata si adresati-va specialistului. Este indicat sa fiti consultat de urolog sau androlog pentru orice simptome experimentati sau pentru a obtine sfaturi si recomandari specializate. In functie de rezultatele auto-examinarii testiculare, medicul poate efectua o examinare fizica urmata de un test de sange, ecografie sau biopsie.

Pentru programari la consultatii 021 9926 sau 0763 354 861 la Atena Medical Center.